Poem Intuit

 Înlăuntru este focul zvârcoliri fara de răspuns din fara-de-inteles Este un sens cu baza în statornicie, Este trăire ce din văpaie cu văpaie, e flacară, Este aceeași ritmata bataie cu puls fierbinte. Înțelegerea este așteptată acum sa își scrie mesajul, Ca totul sa își fie.

  Bate vantul, Cand este cald, adie. Ropoteste-a furtuna ploaiam Cand e cald, mocaneste. Cand e cald, este blandete, Nu e tipat, ci se canta, Nu e zbucium, ci-i somn lin.

  anotimp de noapte, negru, bine-nchis in culoare si altare din negura, flori inchise desinfloresc, e nestiut de doar este ori apare, dar are sare toate se incolacesc, se innegresc. lumina provoaca fereala, se cere adapost soarele parca doar arde, de melodicitate este post e somn, se-adoarme a moarte.

Micuț pui de planta, floare, S-a lăsat îmbobocit Tras de-o luminozitate, hrănit prin căldură. E o floare de chemare,  Răsărit din chemare, Pe sol ce negru n-are culoare. Alb e pigmentul pe petale, Lucire n-are, mătuire, Își ține sieși, tremurare.   Preinstant se ofileste.

Alba lebada leseasca, gratie-n ale maiestriei In locul unde neîncetatul ritm ce dă sunet vibrației Cu zgomotul energiei împrejmuind totul Spațiu ce liniște nu este lăsată să fie așezată ,   Loc, obiect, ce se vede, inspira Insa nu arata ca traieste Nu mai este, nu mai exista, E o urma, are amprenta, dar nemarcat, inesenta  Este aburul ce iese E steluța care pleacă Este răsuflul de aer Nemișcatul stat, rămas.

  Nici nu mai stiu cum, De prin mina-adanc-intunecata A fiintei, a trupului, a vietii Lumina apare, caldura apare Si n-a fost acolo, nici adusa, Este creata, de curand  Are familiara caldura mangaietoare Caci e naturala, este viata Si-i venita din vointa si credinta, Cu ochii si sufletul spalata.