Poem Intuit

Iubirii, da, ii e dată răbdarea, Dar i se ia timpul,   Iubirii ii e dată fericirea, Dar mult prea des ii e luat zâmbetul, Iubirii ii e dată victoria, Dar tare mult o rănește războiul, Iubirii ii e dată viața, Dar sfârșitul ii stă chiriaș, Iubirea duce omul sus, îl înalță, Dar și de jos și din josnicie provine cel crescut, Iubirea este om și omul e iubire, Dar nu un individ, iubirea cere două suflete, Iubirea e definiție, Dar nu e știință de explicat, Iubirea e însuflețirea de zeitate, Dar oricui ii e la îndemână, Iubirea e intregire, întreg, complet, eternul eter al vietii.    

 Mângâieri, infinit de fine, încălzite, 'mi dau firele roșului păr Tinerile de mână, ard, prim fierbințeala palmelor ce ard de doi Cuvintele, nerostite că o lava in vulcan ele zac, dar sufletul le spune Maroniul ochilor roșește, de nestinsul ce-nlauntru stă Laptica pielii culoare, se-ncinde roș de buze atingeri, sărutare Un rățoi.