Poem Intuit

 Ai tai ochi, făcuți să-mi lumineze mie viata Au fost spălați până la inec, de neintrerupte furtuni de lacrimi.  Sufletul tau, daruit sa fie cale in frumos pentru amandoi,  L-am innegrit cu al meu, mic si prea mare temător.  Inima-ti de iubire, doar de iubire plină,  I-am luat bătăile, i-am sugrumat iubirea. Vietii talw ce s-a pogorat spre mine, ca viata sa fie de doi,  I-am luat sensul , nu i-am lasat locul.  Anii, nu am tinut la ei, nu i-am dat timpului crestere

  Drumul, ce duce la cale dulce Pe care este pasit si amprentat cu ale sufletului urme Ridat, brazdat, desenat cu din lacrimi rizuri Are indicatoare de orientare, cu inima-n catare Se deschide-n zare, intins ca o floare, luminos de soare Răspuns, e a lui destinatie, inca de la plecare. 

 Înlăuntru este focul zvârcoliri fara de răspuns din fara-de-inteles Este un sens cu baza în statornicie, Este trăire ce din văpaie cu văpaie, e flacară, Este aceeași ritmata bataie cu puls fierbinte. Înțelegerea este așteptată acum sa își scrie mesajul, Ca totul sa își fie.

  Bate vantul, Cand este cald, adie. Ropoteste-a furtuna ploaiam Cand e cald, mocaneste. Cand e cald, este blandete, Nu e tipat, ci se canta, Nu e zbucium, ci-i somn lin.

  anotimp de noapte, negru, bine-nchis in culoare si altare din negura, flori inchise desinfloresc, e nestiut de doar este ori apare, dar are sare toate se incolacesc, se innegresc. lumina provoaca fereala, se cere adapost soarele parca doar arde, de melodicitate este post e somn, se-adoarme a moarte.

Micuț pui de planta, floare, S-a lăsat îmbobocit Tras de-o luminozitate, hrănit prin căldură. E o floare de chemare,  Răsărit din chemare, Pe sol ce negru n-are culoare. Alb e pigmentul pe petale, Lucire n-are, mătuire, Își ține sieși, tremurare.   Preinstant se ofileste.