Poem Intuit

Zâmbetul ce-i dat de buze, doar de ele Îl cunoști, Căci e doar o forma data de mușchi. Când e surâs de la inimă pornit, Nu obrajii, Ci ochii sunt cei de privit. Tristețe sau durere, fără lacrimi poti sa ai O abținere există, Dar tot în în ochi este cartea de citit. Îndrăgostit, iubirea poți să nu știi să exprimi, Ori în taină sa admiri, Tot ochii, de iubire vor fi doar strălucitori. Cauți omul în cuvinte, prin haine, după fapte, Îl cercetezi din auzite, Mai bine vorbește cu ochii-i

Viata este de la un punct A, catre unul B, Din care ea mestereste un intreg alfabet, Simpla total si inca aplica simplificare, In care omul complica de capul te doare. Cercetarea nu are a face cu ce e in jur, Nu e nevoie de fapta comuna, de a sti 'conjurul, Cercetat trebuie sa fie sinele, interiorul, Raspunsul pleaca din intrebare, nu intreband. Sa sstii, sa simti, cine, ce esti, aici este cheia, Caci ce vezi, arata altfel, Ce doresti, nu se lasa a fi dorit, Ceea ca cauti, nu vine, nu se gaseste, Cauta-te si vei regasi,vei avea ID.

Mic, puțin și chiar nimicul Păstrat, se strânge si-aduna, De se face, contopeste, Din mici părți se întregește. De prin toate, de din multe, Creionându-se, s-ajunge, La a deveni ceva, Iar fiind, un cineva. Nu de mic, de firaveala, Ci de unul ce ființează, Când cuvântul duhează.

Undele Universului de circule pe Pamant, Prin lume, prin oras, pe straile de la noi, De langa noi, Saten-Ros ne-a adus pe noi. Cred in rost, nu in intamplare, Cred in sens, nu in presupunere, Cred in interiorul ta si meu, Nu in facelifturile lumii de exterior. Adancul e cel de da raspunsul, Nu privitul de departe, cititul din rand in randuri.