Poem Intuit

Like a part you divide the wholly into Like a water drop the rains drops in the ocean Like a tear in the eye that cannot wash any pain There is and there will always be, in you and anybody A too little than to be noticed. It’s an atom, it’s a puzzle piece, Tiny that no one can tell what even mean. You, your life, acts, dreams could be The just one pixel on the screen; Not much, a nothing. Being you is more, define yourself, unite yourself, Become, be a message. Get wholly.

Imbratisarea nu e a mainiii sa ti-o da, Nici macar a mintii ce obloga creierul s-o faca Este fierbintele din taciune ce frige pulsul inimii, El, ce nu socoteste, ci totul-vede, doar traieste. Nu se poate gandi simtirea, Nici vorbi trairea, Doar arata firav exprimarea, Si mult respira trairea.

Lustruirea bolovanului de carbune, Nici luminos nu il face, nici sa nu mai murdareasca, Insa te indruma sa-l accepti. Naturalului nu ii poti schimba natura, Ii modifici infatisarea, Dar statornica-i e umbra. Metarmofizarea se poate, e reala, necesara Poti schimba, te poti schimba, reinvia in altceva, Ceva ce esti si singur te-ai invrednicit

Zamislita in materializarede mistica forta creatoare, A cuvantului, E vorba. Imagistica, mireasma, gustul prea familiar, Ale mesajului, E verbul. Lumina, calea, adevarul parca cunoscut, Ale naturalului, E intuitia. Intelegerea, stiinta, cunoasterea a ce-in in jur, Ale fiintei, E constiinta.

Luminat in palpaire de tremuranda lumina Ambiguu dat de crepusculara, innourata raza solara, Deja face sa se simta inautumnarea simtirii, Ce nu are cum aduce, decat cale spre inghet, incremenire in simtire; Doar de sens in reinnoire, improspetire, intarire, Are rost autumnarea, mai apoi chiar hibernarea, Sa fie un pas de timp catre noua nastere primaveratica.

Rostitul de litere, numere, cifre, zeci si sute de cuvinte, Sunt vapori de energie, mult prea sigur irosite, Caci mai toate aceste rostiri sunt doar inlantuiri de cuvinte, Nu-s nici vorbe, nici mesaje, nici intelesuri. Limba a devenit o treaba, o activitate, sport de nonplictiseala, Nu transmite, doar zice, exprima vidul, neinteresantul. Nu musculatura bucala, nu carnea e stapanitorul, Mai de sus, din Cenusiul, izvorul rostirii trebuie sa fie, De se doreste coumnicare fata de papagalisareala.

Credem cu incredere in credinta ca a fost, ca este si cert o sa fie, In realul si adevarul indepartatului viitor adus in prezent. Totul deja e stiut, de mine, de tine, de noi insa-n fiecare, Nu se-ntrevede nicio surpriza suparatoare. Stiutor, cunoscator, ghicitor a toate; si unul; si altul, Totul se dezvaluie, ca un iris dimineata soarelui, Deschis e totul. Nimic nu e sa se ascunda. Omniprezenta. Omnistiinta. Fara de ascunzis. Iphoneul mintii deja crete, are o aplicatie, mult prea gratuita, ce pe ne invata sa stim ca stim. Orbi! De aceea vedem totul in toate totdeauna! Asa ca , nicaieri nu e nimic, niciunul, niciuna. La noi vede doar orbirea.

Spalat de picatura de speranta vietii de zi noua, roua, Mangaiat de insufletirea noului, adierea rasaritlui, Sta chipul santuit de ganduri, patrunzatoare fruntii riduri, Pregatind planul monoton al scurgerii timpului, zilnicismul.