Treceți la conținutul principal

Stationar. In adiere, in valtoare

Intrerupt din linistea ce calmul e adus de relaxare
Impins, aplecat, de-a nelinistei adiere,
Aproape rupt, doborat de valtoarea unui stres,
Tot incearca, reuseste, sa fie, sa stea drept,
Prin natura, prin a fi, statut, blazon.

Nu se distruge, doar mai tare apoi devine.
De corect si de uman.
Totul e pe rost in lume. Cand si caci e frumos.

Postări populare de pe acest blog

Viata-i iesita-n drum

  Drumul, ce duce la cale dulce Pe care este pasit si amprentat cu ale sufletului urme Ridat, brazdat, desenat cu din lacrimi rizuri Are indicatoare de orientare, cu inima-n catare Se deschide-n zare, intins ca o floare, luminos de soare Răspuns, e a lui destinatie, inca de la plecare. 

nenastere

  anotimp de noapte, negru, bine-nchis in culoare si altare din negura, flori inchise desinfloresc, e nestiut de doar este ori apare, dar are sare toate se incolacesc, se innegresc. lumina provoaca fereala, se cere adapost soarele parca doar arde, de melodicitate este post e somn, se-adoarme a moarte.

Si-i

  Bate vantul, Cand este cald, adie. Ropoteste-a furtuna ploaiam Cand e cald, mocaneste. Cand e cald, este blandete, Nu e tipat, ci se canta, Nu e zbucium, ci-i somn lin.