De nu explic cum o vorba dintr-un gand, ii ia tot ce-i continut,
In telesul tot i-l schimba. E totusi acelasi cuvant si e aceeasi limba.
Sa fie omul, acela, care da sens si-nteles?
Oare? Efemerul om, sa aiba a cuvantului fortare?
Cate glasuri,voci si rostitori,
Atatea sensuri date unui spus grait.
Dar atunci cand e citirea,
Cand din prompterul simtirii, inimii si intuitului,
Tot apar alte-ntelesuri,
Aici unde se tot pierde ceea ce e de transmis?
Eu nu te inteleg pe tine, noi deloc,
Nu vad cum vezi,
Stiu, simt si cunosc dorinta,
Recunosc vointa,
Vad ca ma vreau nepierdut, acolo unde-s acum damnat,
Vad ca simt sa-ti fiu tot viu si-n piept sa te detin, dar vad ca-s eronat,
Vad ca tot ce vreau e sa ma vreau, vad acum ca locu-mi e ocupat.
Nu mai vreai sa vad. Stau in negru, ma inchid.
Nici macar nu-s zid, doar carbunos chirpic.