Poem Intuit

Suflet, e ce aduce traitul Prezent in tot si in toate: Iarba, floare, insecta, vietuitoare. Da si forma, energizeaza, Nu gandeste, dar ilumineaza Intuieste si ghideaza. Insa e-o cuprindere, Se personalizeaza, Deci a sa forma se-ntrupeaza. Trup...in trup, Caci si sufletul se pipaie ca un lut Trup de suflet.

Om ul nou, mii de masti are, Totusi, putere s-acopere n-are, Inima cea iubitoare. O ascunde, o huleste, O iuta, nu si-o aminteste, Dar ea toaste astea le zdrobeste. E mintita, e-nrobita, De parsiv interes inlocuita, Nu se mai vrea traita. Dar e acolo, tot acolo, Mereu doar acolo, Are statut qvo. Da durere, sangeranda suferinta, Cand se vede mintita, omorata, Dar traieste, are vieti, orologii vesnici.

Ochii, oglindirea unui om, Curata transpunere a personalitatii, Radiografie de citire a sanatatii trupului, Zicatori a celor tainuite. Culoarea ochilor ar zice Un rezumat, de cine esti, Forma, luminozitatea Spun ce vrei, ce iti doresti. Sa te-ncrezi in ei mai mult, Decat a te-ncrede-n om, Ar fi de toti ales, De s-ar stii clar, cum. Insa viata invata pe nenorocit Ca minunatul frumos ce creaza imaginativ Univers, Minte! Fara de aflare, Fara de banuire, Fara-i pune in realitate. Cand ochii mint, durerea-i mare, Caci nici logica, nici intuitie, nici inima Nu strabate-a lor culoare. Nu depisteaza. Doar se vad mintite cu deloc tulburare. E oroare. Scara lor de masurare... Cei ce bolta oglindesc, unde Raiul se intinde, Au negrul cel mai inchis, dat de mizer noncaracter.

La locul lui nu e nimic, Fixul s-a mobilizat, Privirea stiu ca a orbit, Ochiul nu-si mai are lumina lui. Unde era ceas, Acum sunt zile, Unde vorba... Acum, carti goale. Vidul s-a energizat, Repaosul, acum, Perpetuum dinamicum. Nici spatiul nu mai e ingradit acum. Se umple golul Caci a plecat nimicul, Iar neptarunsul, E buretat acum. S-a schimbat legea, Regulamentul este scrum, Nu haos, Ci transmutare, spun!

Ziua se inchide-n noapte, Dar nu e final caci are timp, E timpul ei, ce poate-i mai mic, Poate-i mai mare, dar e al ei, E vesnic, ziua mereu apare. Fericirea, supararea, ghinionul, norocul Isi au toate timpul lor, Se ivesc, se pierd, se simt ori doar ating, Dar nu dispar, mereu toate exista. Vrut, urat, chemat, hulit, Fie oricne, eu si tu, Existenta ne-o avem, Nu ne stergem, nu ne disparem, Nici d-aici, nici aievea. Datul este bun-dat, Deci ramane primit, de neclintit, E-un statornicism aparte, Prin legi de trepte prea inalte. Nu te-abate, nu-i de ocolit, Asa de multe alegeri, insa tot de neclintit, Are-n baza ce se simte, La mijloc de piept, iar nu in minte.

Si ma uit in niste ochi, Vreau prin asta sa stiu, sa te cunosc, Caci se spune ca ei sufletul oglindesc, Dar nimic nu inteleg, nimic nu vad, Nu pot nici sa ii patrund, Insa nici nu oglindesc. Cum de sufletul nu ti se- arata? Cum de nu te citesc toata? Cum de totul e un gol? Dar totusi am fost atras... Ori ochii tai m- au dus de nas!? Ochi frumosi, asa placuti, asa de dulci, O capcana prin care faci slugi. Oh, asa-nselatorie Nu-i de om, e de jigodire, Totusi, stiut am stat inselat Oxigenat de speranta ce inima mi- a tot dat Asa, am trait de tine-ntunecat Tu, ai facut, un neplatit pacat

Intrebari de om modern, pe care le poti avea maine Sunt de azi, de ieri, nedumeriri pe care omul nu le-a putut cerne. Si intrebi: de ce?, cine sunt?, ce sa fac? Si alte sute, o mie. Niciuna unicat, doar pliate tie. O sa aflii doar prin fapre, caci altfel crez nu vei da, Ca stii prea putin din toate si multe chiar vei uita. Vei rade, vei plange, vei pierde, vei castiga O sa dai totul cuiva care doar iti va lua Tu sa inveti, sa stii, sa ai puterea singur de-a te aprecia, Tu iti iti faci, urmezi si iti esti calea ta.