Poem Intuit

Traversarea raului de ceara Ca pășind fin că pe-o plăpumioară Ce alină tălpile credule Ea fiind gata topită in întregime. Ce pașii duși, n-au cum să se întoarcă, Nici mersul roată se se facă, Doar gândul e ce merge drept, Cu sufletul și inima din piept. Frumos, fierbinte, de iubire.

Atâta soare, un izvor Dar lumina ii pornește, Din unic punct pornește totul Negru punct. Cum de albul, de la un negru? Cum lumina, din întuneric? Pai din haos, nebuloasă, Din nimic, din eră întunecoasă, Tot ce-i viu e plăsmuit. Dorința, speranța, au fost energia Ce viața negurei au dat, Luminând, fiind.