Poem Intuit

  Tu de vreodata te-ntrebi: De esti lumina. Esti! Aprinderea rosului tau, E dat de focul inimii de noi. E umblet mult, este mult dor, La cererea sufletelor. Te stiu de-a pururi, Dar acu de ce asa? In inca de mine nestiut, nebinecunscut, Ninteles sens, destin, nici de tine, nici de mine, inca. Sigur e drum, acelasi drum, un singur drum Ce duce in bine, ce ne creste, ne fericeste, ne iubeste.

  Voce, arzatoare de inima graitoare Dulce si atent spune "hello", "Mă n-auzi", gingaseste auzul Interiorul este imediat calmat, Ochii, trupul Vorba, gandul De cord cu drag manuiti, Chiar din suflet instruiti. Aici, caci un alt loc asemeni nu-i, Aceasta, caci alt om nu-i. In traire din a fiintei esenta, tot raspunsul se scrie.

  In fierbinte cuptor de inima frumoasa Coapta si calita iubirea-i construita. Care-i liniste-n puf E drumul cel pur E ce omu-n sus ridica E ce-n adevar merita

Zambetul ce tie frumos iti sta pe buze, asa de usor eu am reusit sa nu-ti dau Dulcele chip curat, cu zeci de riduri ti-am brazdat Lumina calda a ochilor, rapid ti-am stins In inima salasluieste iubire de noi, cu noi, si va locui in amandoi Multe le-am nascut, frumoase. Toate raman si vor creste.  Viata ne rodeste