Alba lebada leseasca, gratie-n ale maiestriei
In locul unde neîncetatul ritm ce dă sunet vibrației
Cu zgomotul energiei împrejmuind totul
Spațiu ce liniște nu este lăsată să fie așezată ,
Loc, obiect, ce se vede, inspira
Insa nu arata ca traieste
Nu mai este, nu mai exista,
E o urma, are amprenta, dar nemarcat, inesenta
Este aburul ce iese
E steluța care pleacă
Este răsuflul de aer
Nemișcatul stat, rămas.