Poem Intuit

Urat, negru, intunecat, avem toti la orice pas In toate insa-i lumina ce lasa umbra-n suprafata, Rupturi, stricaciuni, putregai in toata natura ai E renasterea de pur ce iveste toate acestea, Triste ganduri, intuneciri, are sufletul omenesc, E iubirea ce le da deasupra spre stergere. In tot negrul e un alb, fara de care nu s-ar vedea, In tot uratul e un frumos, fara care nu s-ar afla, In tristete e un zambet, ce aflfel nu s-ar sti, In ura este iubirea, caci de nu, nu s-ar ierta, Moartea, ea aduce viata, caci alfel nimic nu s-ar imbuna.

Din mici puncte, cat de pix, Timpul vietii iti aduna, Ca bulgarele ce se pravaleste, Tot ce chiar de nu vrei, te priveste. Doar un om pe lumea asta, Ce stie a lui nevoie, ti-o cere si fara voie. Delasare, cuprinsa apoi de-un creativ optimism, Lacrima, urmata de surasul cel nascut dintr-un suspin, Nu e loc de un respiro, e un trai inversunat, Ghida de inima spre frumos, fara de chin. Doar un om pe lumea asta, Ce stie a lui nevoie, ti-o cere si fara voie. Mintea-n lucru cu sufletul, Nu pre-s coechipieri, De-aceea prin bataia inimii, Intuitia arata calea de urmat, Iubirea. Doar un om pe lumea asta, Ce stie a lui nevoie, ti-o cere si fara voie. Scrisul tau din foaia Soartei, Nu il ai cum citi, doar implini, Cere, doreste, iubeste, Totul, astfel, pentru tine munceste.

Ruptă este acum zăbreaua Verigă ce s-a slăbit. De-liberatoarea forță a luminii Ce-aduse zi in toi de noapte, Și-a chemat cu ea pe toate: Veselia cu speranța, Dorința cu putința, Amorul cu sărutarea, Mâna de mână cu contopirea. Este cererea vieții intru-sens.

Nu stiu eu a intelege, Raspunsul primit nu-i bun, Nu sunt eu in prea multa, Ori oare oi fi nebun, dar bun. Ce-o sa fie, E dat de timp, Care totul va lumina, Adevarul o sa vina El va vindeca. Ce e scris, e scris pe viata, Nu-n papirus, Nici pe blog, Watsappul-i doar virtual, Asa ca pe inima, Penita soartei a scris, Ramane doar de citit si inteles. Dupa "lupte seculare" Ce durara ore, zile, niste luni, E start-up la nou si la necunoscut. Mic zambet.

Ore, zile, luni, ani tot Pot sa dau tot, tie, degeaba, Tot nimic nu voi primi, Ca nu exista de unde, Si da-i si lupta, hopa-hopa Cum de dracu fuge-azi popa, Asa norii se disipa, Incep a da loc la lumina Se patrunde, rupe, vine Din negura scanteiaza, O solara nou-speranta, Nu de tine, nicicum de noi, Ci de mine-n-tru vioi.

Am lupat in credinta mea, de iubire, de tine, cu noi Tu nu ai crezut in ea, si ai un altul, sunteti voi, Toata fericirea ta inseamna tristetea mea, Toata iubire ce ti-o da, e otrava ce-o primesc, de la tine, Am avut nerenuntare, am avut dorinta, a murit insa si speranta, Mi-ai frant in iubire tot, nu credeam ae posibil, Vazutul in bratele lui, imi da moarte, ma ucideti, Am luptat doar cu iubire si tot ea m-a infrant, Caci a ta ii e a lui, iar pe-a mea nu o primesti, Am murit. Si iti doresc sa fii fericita doar de nu te iubesc, Altfel niciodata iubita si sa iubesti. Si s-a scris povestea noastra. O vroiam vesnica Dar e mica, efemera si urata caci nu e ce trebuie, Caci e oarba in iubire, Nu asa. Dar da. Prin "ura" citez, prin necredere si neprmire de iubire ori iertare, M-ai invins. Da, te-a pierdut. Insa nu ca nu-i iubire, E ca nu este corect.

Ce e bun, placut, frumos, simplu si la indemana? Ghici. Schimba totul, face bine, e acolo si oriunde, ce anume? Ghici. Sa ai exact ce vrei, din tot si de la tot, sa fie gandul nelucrat, cum? Ghici. Tine, merge, functioneaza, prea bine functioneaza, ce-i? Ghici. Nu are treaba, chiar nu are, trece prin si peste tot, ce este? Ce sa fie? Ghici. Eu nu pot aici habar sa am. Nu te mai cred.