Poem Intuit

Mic din inimioara răsare și fanatic se face mare Oblojind ce-i răutate, visului dând sănătate Ideea gândului de bine, ce nu se agata, Ci bine ține, întreține. Din dorință și cerință el vine, Nu-i personificat, se autointretine, Lucrează, modelează și nu pleacă, Își ia rezidenta, baștinează.

Ros-fierbinte de caniculara raza solara Ce aprinde-n tine sangvine zacaminte Pune inima-n batai mai rapid ca zurgalai Totul prinde, 'ncorcopeaza, 'intrupeste, vitaliceste Aprinde cu adiere de mangaiere.

Traversarea raului de ceara Ca pășind fin că pe-o plăpumioară Ce alină tălpile credule Ea fiind gata topită in întregime. Ce pașii duși, n-au cum să se întoarcă, Nici mersul roată se se facă, Doar gândul e ce merge drept, Cu sufletul și inima din piept. Frumos, fierbinte, de iubire.

Atâta soare, un izvor Dar lumina ii pornește, Din unic punct pornește totul Negru punct. Cum de albul, de la un negru? Cum lumina, din întuneric? Pai din haos, nebuloasă, Din nimic, din eră întunecoasă, Tot ce-i viu e plăsmuit. Dorința, speranța, au fost energia Ce viața negurei au dat, Luminând, fiind.

Picatura de apa ce-a cazut Aerul uscat l-a vigorat si-aerisit Pamantul crapat l-a contopit si curatit, Uscaciunii viata a daruit Sursa, a infloririi florii si rod al rodului sau. Serul vietii, pompat de inima, natura.

Cad tot mereu prafuri, incercand sa se depuna, Se tot coboara, se aduna, se strang, incep sa stranga. Tot de sus vine si apa, picatura ploii, Uda, curata, totul spala. Cand curat, cand mizer, miezul nu-i lasat stingher, Isi mentine naturalul, fiind etern, nu efemer.

Cea mai mică părticică de parere, de pasare Enorm este în simțire și trăire Gândul bun cu vorba dulce, Topesc gerul, nimic nu mai este rece Stropul de speranță, dă viață, De rapid totul renaste și e plăcut Lumina se luminează când urmbra se scânteiază