Poem Intuit

  anotimp de noapte, negru, bine-nchis in culoare si altare din negura, flori inchise desinfloresc, e nestiut de doar este ori apare, dar are sare toate se incolacesc, se innegresc. lumina provoaca fereala, se cere adapost soarele parca doar arde, de melodicitate este post e somn, se-adoarme a moarte.

Micuț pui de planta, floare, S-a lăsat îmbobocit Tras de-o luminozitate, hrănit prin căldură. E o floare de chemare,  Răsărit din chemare, Pe sol ce negru n-are culoare. Alb e pigmentul pe petale, Lucire n-are, mătuire, Își ține sieși, tremurare.   Preinstant se ofileste.

Alba lebada leseasca, gratie-n ale maiestriei In locul unde neîncetatul ritm ce dă sunet vibrației Cu zgomotul energiei împrejmuind totul Spațiu ce liniște nu este lăsată să fie așezată ,   Loc, obiect, ce se vede, inspira Insa nu arata ca traieste Nu mai este, nu mai exista, E o urma, are amprenta, dar nemarcat, inesenta  Este aburul ce iese E steluța care pleacă Este răsuflul de aer Nemișcatul stat, rămas.