Poem Intuit

  Este sufletul frumos Cand e luminat de celalalt,  Este sufletul fericit  Cand e lumina celuilalt.  Simte inima, de tine,  Bucuria ce se-ntoarce sa traiesc, Are calea ei, trasata Traseul Universului de tine si eu.  Logica neînțeleasa, legi bătute, combătute Nu cuprinsă in șabloane,  Se abate, se apara, nu- slabă  E doar altfel, e din viață. 

  In fata ochilor tai sa ai, o floare, Este a frumos, este a dor, este a prezenta, este o exprimare.   Stie mai bine sa asculte, stie mai bine sa vorbeasca, Frumusetea florii, e trairea frumoasa cu care a fost aleasa, adusa sa vietuiasca.   Fiecare floare are o viata, aduce o viata Casa sa fie cu inima frumoasa 

 Ai tai ochi, făcuți să-mi lumineze mie viata Au fost spălați până la inec, de neintrerupte furtuni de lacrimi.  Sufletul tau, daruit sa fie cale in frumos pentru amandoi,  L-am innegrit cu al meu, mic si prea mare temător.  Inima-ti de iubire, doar de iubire plină,  I-am luat bătăile, i-am sugrumat iubirea. Vietii talw ce s-a pogorat spre mine, ca viata sa fie de doi,  I-am luat sensul , nu i-am lasat locul.  Anii, nu am tinut la ei, nu i-am dat timpului crestere

  Drumul, ce duce la cale dulce Pe care este pasit si amprentat cu ale sufletului urme Ridat, brazdat, desenat cu din lacrimi rizuri Are indicatoare de orientare, cu inima-n catare Se deschide-n zare, intins ca o floare, luminos de soare Răspuns, e a lui destinatie, inca de la plecare. 

 Înlăuntru este focul zvârcoliri fara de răspuns din fara-de-inteles Este un sens cu baza în statornicie, Este trăire ce din văpaie cu văpaie, e flacară, Este aceeași ritmata bataie cu puls fierbinte. Înțelegerea este așteptată acum sa își scrie mesajul, Ca totul sa își fie.

  Bate vantul, Cand este cald, adie. Ropoteste-a furtuna ploaiam Cand e cald, mocaneste. Cand e cald, este blandete, Nu e tipat, ci se canta, Nu e zbucium, ci-i somn lin.

  anotimp de noapte, negru, bine-nchis in culoare si altare din negura, flori inchise desinfloresc, e nestiut de doar este ori apare, dar are sare toate se incolacesc, se innegresc. lumina provoaca fereala, se cere adapost soarele parca doar arde, de melodicitate este post e somn, se-adoarme a moarte.

Micuț pui de planta, floare, S-a lăsat îmbobocit Tras de-o luminozitate, hrănit prin căldură. E o floare de chemare,  Răsărit din chemare, Pe sol ce negru n-are culoare. Alb e pigmentul pe petale, Lucire n-are, mătuire, Își ține sieși, tremurare.   Preinstant se ofileste.

Alba lebada leseasca, gratie-n ale maiestriei In locul unde neîncetatul ritm ce dă sunet vibrației Cu zgomotul energiei împrejmuind totul Spațiu ce liniște nu este lăsată să fie așezată ,   Loc, obiect, ce se vede, inspira Insa nu arata ca traieste Nu mai este, nu mai exista, E o urma, are amprenta, dar nemarcat, inesenta  Este aburul ce iese E steluța care pleacă Este răsuflul de aer Nemișcatul stat, rămas.

  Nici nu mai stiu cum, De prin mina-adanc-intunecata A fiintei, a trupului, a vietii Lumina apare, caldura apare Si n-a fost acolo, nici adusa, Este creata, de curand  Are familiara caldura mangaietoare Caci e naturala, este viata Si-i venita din vointa si credinta, Cu ochii si sufletul spalata.

  My eyes are sometimes  Able to see. See in a tactile way See, see, see but need to speak too. Or they do But they need their reader. They don't smile, they just stay They don't breath, just keep being. They hold, trying not to let out Not, speechless. When they can't take it They go alone, they cry unseen. Never seen. They make other eyes sad They hurt only the most beautiful eyes. Silent eyes 

  Hope in death Maybe there is the place Or maybe that is the way That I won't make the people who matters cry The way to do not make cry, The every atom to die 

  Citești in mine și ai citit De nici eu nu cunoșteam de însumi, Cu de bine, cu destule necioplit Încrederea ta mă prezintă, chiar însumi m-au definit, Inima ta mereu mă încălzește Dă viață, in sens sălășluiește, Iubirea este in patronaj Ghidează, iluminează, trasează drumul spre Edenul traforaj.

  Fericire văzută și citită în ochi Creezi tu și pui in dar In inima pui mângâierea Data de căldură ce dă viață inimii In om creezi un nelumesc frumos In minte pui teoreme de nedemonstrat Doar trăite în energica lor viață Ilogica-i in jur, Iubirea-i viața în Univers.

 În gândul, care poate văzut a prea mic, Ce-i doar la tine tot, gând viu, In scrisul, perceput rece, dar a vulcan arzător De parcă focul l-a creat In spate la apăsătoarea tăcere, mută, surdă Gândire prea multa este, numai se a da frumos și face bine Există, ceea ce uneori e imposibil de crezut a mai fi, Ceea ce uneori nu e văzută, nu e simțită cum trebuie,  înțeleasă nici, încât poate i se pierde și bănuiala  Nicio picătură de umbră, nicio sângerare de suferință, Nicio lacrimă de suflet, nicio urâțire, Ție niciun urât de vreun fel nu ți am dorit.   Inima-mi faci  de caldura, lumina si fericire neoprit izvor, Iar in viața ne suntem calea cea cu sens. Întotdeauna e iubire

 Eu nu îți plec, Eu nu mă rup, Nu plec din suflet, Nu mă duc. Poate că nu văd tot, ori nu vad bine, Nu înțeleg, nu pricep poate ce-i evident, Dar nu-s plecat, nu-i o plecare. Inima i pe aceeași cărare.

 Lacrimi ce fierbântă obrazul, Multe, dure,  Nu se opresc de sărbători,  Nu se opresc de ziua nașterii,  Ară, sapă, adânci găuri ele fac,  In ochi, in inimă, în suflet. Eu le sunt izvor. Unde e locul zâmbetului,  Unde e locul luminii,  Unde tu pui sens, pui doi, Unde nu vezi separat,  Ci în doi, amândoi, Eu am tot scos buretele, Și mereu am șters,  Lăsând perechea, nepereche. Întotdeauna este ceva, A fost și va fi,  E prezent și tine totul la prezent, Este.

 Megagreutatea povarei de durere, Plutește că un micuț fulg. Apăsarea torsionată dinlăuntru, E luată de vânt că un puf. Presiunea neîncetată și neiertătoare, E de apa ridicata. Fiece greu, pe loc e eliberat, De o forță ce mereu are izvor se putere, De un drum ce își croiește calea, De un sens ce e autoscris, Inima.

 Ai lumina-n ochi când îmi citești privirea Și cauți în ea să-mi vezi fericirea Căci așa -ți spune iubirea Că iubirea-i fericirea și în doi e împlinirea. Colo in sufletul tău, e-un aparat de citire Știe a spune că și eu, vreau să-ți văd zâmbetul tău, Purtând din suflet și cu plin, Pur sentiment, înalt și fin.

  Umbra în camera mea, las totul oprit,  Sa nu vad soare, sa nu pătrundă lumină. Liniște e peste tot in casa, tăcere, Sa nu aud, nimic sa nu se simtă. Gol împrejur, mult mai gol înăuntrul,  Parcă e rece, frig tremurând. Nici culoare, nici calm, nici cald, Un rânced aer, respirație de plămân bolnav. Static. Sensul s-au haotizat in neant.